Grija reciproca

Doi soti fac 50 de ani de casatorie si se duc sa serbeze la hotelul unde si-au petrecut luna de miere. Ajunsi acolo povestesc ocazia si sunt tratati regeste, cu sampanie si caviar din partea hotelului. Dimineata cei doi se trezesc si sotia incepe sa-si sufle nasul pe cearsaf.
– Ce faci, draga? Cum poti sa faci asa ceva dupa ce am fost tinuti in puf de hotel?
– Auzi barbate, acum 50 ani te-ai taiat la deget ca sa imi salvezi onoarea… acum e randul meu…

Jannie se pregăteşte pentru ce-a de-a 4-a căsătorie a ei

Chiar înaintea nunţii, se gândeşte să facă un control la ginecolog.
– Doamne, Jannie, zise doctorul, cum se face că ai fost măritată de trei ori şi încă mai eşti virgină ?
– Să vă explic : primul meu soţ era om de ştiinţă şi tot ce vroia să facă era să o atingă, al doilea era psiholog şi tot ce ştia să facă era să o studieze. Iar al treilea…
După o tăcere nostalgică :
– Al treilea lucra la poştă şi lipea timbre… abia acum îmi dau seama cât am să-i duc dorul

Un tip intr-un metrou, observa o blonda superba care ii zambeste si ii face cu mana.

Contrariat, incearca sa-si aminteasca de unde ar putea sa il cunoasca respectiva. Se apropie si o intreaba:
– Scuzati, ne cunoastem?
Frumoasa ii raspunde:
– Poate ma insel, dar cred ca sunteti tatal unuia dintre copiii mei.
Barbatul incremeneste, si intr-o strafulgerare isi aminteste de singurul sau moment de slabiciune extraconjugala si bolboroseste repede:
– A, deci tu esti stripteuza de acum cativa ani, cu care, dupa cateva bauturi, am facut amor pe masa de poker in fata amicilor mei, in vreme ce prietena ta ma biciuia cu niste franghii ude?
– Nu, raspunse blonda, sunt profesoara de engleza a fiului d-voastra.

Un barbat intra intr-un magazin:

– Nu va suparati, as vrea o cutie de vopsea verde, cea mai buna pe care o aveti.
– Cum sa ma supar? platiti si va dau, nici o problema.
Plateste omul, isi primeste vopseaua, apoi spune:
– Nu va suparati, as vrea si pensula pentru vopsit, cea mai fina pe care o aveti.
– Cum sa ma supar? platiti si va dau, nici o problema. –
Nu va suparati, dar ma ajutati sa-mi vopsesc si eu p**a in verde.
– Cum sa ma supar? platiti si va ajut, nici o problema.
Plateste omul, vanzatoarea i-o vopseste in verde, dar curioasa fiind, intreaba:
– Nu va suparati, dar de ce o vreti vopsita?
– Pai… diseara ma insor si viitoarea mea sotie spune ca n-a vazut p**a in viata ei…si sa vedeti ce-i fac daca ma-ntreaba de ce-i verde!!!